Euroson PoCUS School Viena

Invitație la Euroson PoCUS School Viena – Ediţia a 3-a, din 9-10 Septembrie 2022

Stimaţi colegi,

Vă invităm să participați la cea de-a treia ediție a Conferinței Euroson POCUS School Viena (Austria), care va avea loc în perioada 9 – 10 septembrie 2022.

Vă mulțumim pentru sprijinul acordat în realizarea acestei idei de colaborare multidisciplinară pentru promovarea dezvoltării și utilizării “Point of Care Ultrasonografiei” în asistența medicală primară și în ambulatoriile de specialitate la nivel european.

Prin participarea de top a reprezentanților a patru organizații EFSUMB (Federația Europeană de Ultrasonografie) – Prof. Dr. Christian Janssen – Presedinet EFSUMB(Germany), WFUMB (Federația Mondială de Ultrasonografie) – Prof Paul Sidhu (UK), WONCA Europe- Prof Shlomo Vinker (Israel) și EUVEKUS – Dr. Mihai Jacob, am reușit să realizăm o mai bună comunicare între organizațiile noastre profesionale, să ne cunoaștem perspectivele şi să avem o colaborare mai strânsă și o participare viitoare într-un număr crescut al Medicilor de Familie, care reprezintă în prezent aproape jumătate din numărul total al medicilor la nivel european.

Vor fi lansate Ghidul European de POCUS şi recomandările Wonca Europe de utilizare a ecografiei clinice în cabinetul medicului de familie. Precizam ca POCUS exista in noul Curriculum de Rezidentiat de Medicina de Familie din Romania si poate fi o tehnica care sa imbunatateasca acuratetea diagnostica in activitatea dumneavoastra medicala de cabinet.

Va precizam faptul ca acesta Conferinta Euroson se desfasoara sub auspiciu Federatiei Europene de Ultrasonografie EFSUMB si este creditata EACCME cu 16 EMC. Creditarea este obtinuta atat de la EFSUMB cat si de la EACCME. Precizam ca European Ultrasound Working Group in Family Medicine – EUVEKUS cu sediul in Viena, Austria, a fost asociat de luna trecuta in cadrul EFSUMB.

Conferința noastră invită și medici de alte specialități din ambulatoriul de specialitate de la nivel european. La ultima conferință din toamnă trecută, am avut un număr mare de participanți atât online, cât și onsite din majoritatea țărilor europene, inclusiv colegi din Israel și SUA, ceea ce demonstrează interesul din ce în ce mai mare la nivel global pentru acest subiect al ecografiei clinice.

Invitam de asemenea medicii rezidenţi şi studenţii la medicină care au tarife preferenţiale.

Vă așteptăm cu drag să participați alături de noi în cadrul Universităţii de Medicină din Viena (Sensengasse 2a, 1090 Wien, Austria).

Va rugam sa transmiteti aceasta informatie colegilor interesati sa practice in cabinetele lor ecografie clinica de tip POCUS atat practicanti cat si nepracticanti de ultrasonografie – medici de familie si mai ales rezidenti de medicina de familie sau din ambulatoriu de specialitate.

Mai multe informații și înregistrarea se poate face direct pe site-ul conferinței:

Euroson PoC-US School Vienna Austria – The Point of Care Ultrasonography in Family Medicine and Ambulatory Healthcare